20 May
20May

     Capitala Vietnamului si inima culturala, este unul dintre cele mai vechi orase din Asia de S-E., cu o istorie ce se intinde pe mai bine de o mie de ani. Situat in nordul tarii, pe malul raului Rosu, Hanoi este un oras plin de viata, unde traditia se impleteste armonios cu modernitatea.

     Unul dintre cele mai impresionante lucruri despre Hanoi este bogatia culturala. Orasul adaposteste numeroase temple, pagode si cladiri istorice. 


   Am stat cazati 4 nopti la Splendid Holiday Hotel Spa 980 lei cu mic dejun, hotel curat, primitor, pozitionat chiar in Old City, alaturi de catedrala St. Joseph. 

     Nu stiam exact la ce sa ma astept de la Hanoi. Ma gandeam la haos, trafic infernal, claxoane neintrerupte. Si le-am gasit pe toate- dar, cu timpul, am inteles ca orasul nu se lasa cunoscut din prima. Trebuie luat la pas, cu rabdare si curiozitate. 

     Am inceput in Old Quarter- zona de cazare-, stradute inguste, scutere care zboara din toate directiile si o energie pe care o simti in aer.

 La inceput am fost coplesita, dar am mers mai departe. Am incetinit pasul, am zambit vanzatorilor de fructe, am stat de vorba, si cumva Hanoi a inceput sa-mi vorbeasca. 

     Nu e un oras pe care sa-l bifezi pe fuga, trebuie simtit. 

                         Sa mananci o supa Pho pe un scaun minuscul,


                sa vezi cum localnicii fac «bun cha» la marginea drumului,


                                          sa stai la o cafea cu ou 


   si sa privesti viata care curge in jurul tau- zgomotoasa, dar autentica.


Hanoi se lasa inteles doar daca te lasi purtat. Nu e usor la inceput, dar daca ai rabdare, te cucereste.

        In ziua urmatoare, am luat un hip-hop ride si am admirat orasul de la etajul autocarului:

- Mausoleul lui Ho Chi Minh este un loc important, unde localnicii isi aduc omagiul liderului revolutionar care a jucat un rol esential in istoria tarii.

               castroanele se spala in vazul lumii, pe strada 😁😂

     

                              o multime de fructe mi-au facut cu ochiul 😋

     Pe langa partea istorica, Hanoi este si un oras modern, cu cladiri inalte, centre comerciale si parcuri frumos amenajate. 


     -Lacul Hoan Kiem, aflat in centrul orasului, este un loc de relaxare pentru localnici si turisti deopotriva. Aici te poti plimba , poti admira broastele testoase legendare din povestile locului sau poti vizita Templul Jadului.

                                                   The HUC bridge

                                      Templul Jadului

     Un oras fascinant, in care se simte pulsul Vietnamului autentic, este o capitala care nu inceteaza sa uimeasca prin farmelui ei traditional, dar si prin deschiderea spre viitor. Oricine ajunge aici descopera o lume plina de culoare, istorie si ospitalitate. 

                                      St.Joseph Cathedral

     

     Daca esti in Hanoi, nu rata strada prin care trece trenul Train Street!

 Eram pe faimoasa strada cu o bere rece in mana, cand am auzit primul semnal un claxon lung si hotarat. Apoi, localnicii au inceput sa-si stranga scaunele, mesele s-au lipit de pereti, iar noi turistii am facut un pas inapoi cu telefoanele pregatite. Si a venit lent, zgomotos, imens-trenul.

Am simtit fiorul acela de teama, entuziasm, de "nu-mi vine sa cred ca se intampla". Dupa ce a trecut, totul a revenit la normal de parca nimic nu s-a intamplat.


     In timpul vacantei am avut ocazia sa vizitez unul ditre cele mai spectaculoase locuri din lume: Golful Ha Long Bay, situat in nordul tarii. Aceasta zona este cunoscuta pentru peisajele sale uimitoare, formate din mii de stanci de calcar care ies din apele verzi ale marii. 


     Calatoria am achizitionat-o de pe booking si a costat pentru 3 persoane 540 lei, incluzand transportul de la hotel, plimbarea cu vaporul, mancare si plimbare cu barca de viteza. 


De pe puntea vaporului am admirat privelistea uimitoare, muntii de apa acoperiti cu vegetatie ce se ridicau din mare, iar ceata usoara le dadea un aer misterios. 


Am vizitat pestera Sung Sot, care este plina de formatiuni spectaculoase de stalactite si stalagmite, am facut si o oprire la plaja unde ne-am relaxat sub soarele bland.


 Un alt moment de neuitat a fost cand am urcat pe un munte de unde se vedea golful in toata splendoarea lui, o imagine pe care nu o voi uita niciodata.

     Golful este un loc magic, plin de frumuseti naturale si linistite, Aceasta calatorie m-a invatat cat de important este sa descoperim lumea si sa ne bucuram de minunile ei, a fost o experienta unica pe care mi-as mai dori sa o repet...

     In urmatoarea zi, am pornit intr-o excursie spre Ninh Binh (excursie de pe booking de o zi, 600 lei 3 persoane cu pranz, scuter, barca, tur intreg),  un loc minunat din sudul Hanoiului, cunoscut pentru peisajele sale naturale impresionante si atmosfera linistita- un colt de rai.



     Cand am ajuns in Ninh Binh, nu m-as fi gandit ca una din cele mai haioase experiente va fi o plimbare cu scuterul... condus de o vietnameza mai plinuta, vorbareata si plina de energie.


 Purta o palarie conica traditionala, avea obrajii rumeniti de soare si un zambet larg, fara multe  cuvinte in engleza, mi-a facut semn sa ma urc in spatele ei si rapid a pornit la drum, fentand gropile, salutand alti localnici si vorbind in mers cu ceilalti conducatori de scuter din grupul nostru. 

Cel mai memorabil moment a fost urcusul pe Dealul Dragonului, un loc cunoscut pentru privelistile sale spectaculoase si scarile abrupte care pun la incercare orice vizitator.


     Pe caldura innabusitoare, cu soarele nemilos pe noi, o sticle de apa in mana si mult entuziasm, am inceput sa urcam cele 500 de trepte de piatra care duc spre varful muntelui. Inceputul parea simplu, dar pe masura ce urcam, picioarele au inceput sa tremure, iar respiratia din ce in ce mai grea iar scarile erau inguste si inegale. Pe traseu ma opream des sa-mi trag sufletul si de fiecare data cand ridicam privirea spre varf, dragonul parca era mai departe, dar privelistea ma incuraja sa continui. 


     Cand am ajuns in sfarsit sus, efortul a meritat pe deplin. Statuia lunga a dragonului veghe asupra intregii vai, iar vantul batea usor racorindu-ne fruntile transpirate. Foarte mandri ne-am simtit ca am ajuns pana acolo....



     Alta experienta in acest tur a fost plimbarea cu barca prin peisajele regiunii Ninh Binh, adesea numita " Halongul terestru". 


 De-a lungul raurilor care serpuiesc printre stanci calcaroase si campuri de orez, turistii sunt ghidati de localnici priceputi care conduc barcile intr-un mod unic- cu picioarele.



      Aceasta tehnica speciala, pe cat de neobisnuita, pe atat de fascinanta, le permite ghizilor sa controleze barca fara a folosi mainile, oferind o calatorie relaxanta si linistita printr-un peisaj de o frumusete rara. In timp ce barca aluneca usor pe apa, am traversat pesteri misterioase, am admirat vegetatia luxurianta si faimoasa zona unde s-a filmat King Kong.


     Traseele cele mai populare includ zonele Tam Coc si Trang An, ambele recunoscute pentru frumusetea lor naturala si atmosfera traditionala vietnameza. 

     

     Si dupa o lunga zi obositoare dar plina de evenimente placute in Ninh Binh, am iesit in oras sa simtim pulsul serii pe cunoscuta "Beer Street".  


Ta Hien Street sau Beer Street este inima vietii de noapte din Hanoi.

     Am descoperit dupa lasarea serii acest furnicar colorat, o strada plina de turisti, muzica si  arome delicioase, chiar in mijlocul cartierului vechi. Pe ambele parti ale strazii, terasele si restaurantele se ingramadesc una langa alta, cu mese joase si scaune din plastic care se revarsa pana pe carosabil.  Aici se serveste "bia hoi", bere proaspata si extrem de ieftina, produsa local, dar si o gama variata de cocktailuri, sucuri exotice si preparate de tip street food.     

 Sabina a incercat  oul eclozat "balut" si renumitul suc din trestie de zahar.


     Ta Hien este locul perfect pentru o seara relaxanta si plina de viata, muzica live, luminile colorate si amestecul multicultural al turistilor, transforma aceasta strada intr-un spectacol continuu.



Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.